IMPORTANT: Formularul digital de intare în România

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMUNICAT

Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României.

Ce este formularul digital de intrare în România?
Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România.
Formularul este necesar pentru protejarea sănătății noastre și a celor din jurul nostru, pentru că eficientizează anchetele epidemiologice și măsurile sanitare în sprijinul populației.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Ce informații conține formularul digital de intrare în România?
• Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
• Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
• Localitatea și adresa de destinație în România;
• Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
• Data intrării în România;
• Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Cine trebuie să completeze formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.
Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Când trebuie să completez formularul?
Formularul se completează individual cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Cum se verifică formularul?
La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.
Acesta nu trebuie tipărit.

  • Cine are acces la datele personale completate în formular?
  • Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
  • Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.
  • STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în țară.

Întrebări și răspunsuri referitoare la Formularul digital de intrare în România (PLF)

Cine completează Formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de către toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Când completez formularul?
Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Ce se întâmplă cu cetățenii care vor veni fără plf?
Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Cine verifică plf-ul în punctele de frontieră?
La intrarea în țară, după verificarea cărții de identitate/pașaportului, în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.

Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

Minorii completează formularul?
Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.

Ce date introduc în formular?
CNP și celelalte date de călătorie pentru cetățenii care călătoresc cu carte de identitate românească.
Datele din pașaport sau din cartea de identitate, pentru persoanele care nu călătoresc în baza cărții de identitate românești.
Informațiile referitoare la mijloacele de transport sunt cele de pe biletele de călătorie.

Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?
În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.

Dacă am greșit, pot edita formularul?
Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați.
Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

Ce se întâmplă cu formularele după completare?
Formularul ajută personalul medical să realizeze anchetele epidemiologice și să asigure măsurile sanitare în sprijinul populației.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Unde se stochează datele din formular?
Toate formularele se stochează în infrastructura de comunicații a statului român. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.

Cine are acces la datele personale completate în formular?
Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în România.

Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?
Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.

Contact:
Biroul de presă al Guvernului presa@gov.ro
Telefon: +40741252555
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro

formularul_digital

formularul_digital

RAPORTUL INFORMARII SI CONSULTARII PUBLICULUI PENTRU PLANUL URBANISTIC DE DETALIU- “CENTRU DE AGREMENT SPORTIV AL COMUNEI TOPLITA, JUDETUL HUNEDOARA”

RAPORTUL INFORMARII SI CONSULTARII PUBLICULUI PENTRU PLANUL URBANISTIC DE DETALIU-
“CENTRU DE AGREMENT SPORTIV AL COMUNEI TOPLITA, JUDETUL HUNEDOARA”

Referitor la demararea procedurii de informare si consultare a publicului privind documentatia Plan Urbanistic de Detaliu “CENTRU DE AGREMENT SPORTIV AL COMUNEI TOPLITA, JUDETUL HUNEDOARA” amplasat in Judetul Hunedoara, comuna Toplita, satul Toplita , C.F. nr. 60496, cad. 60496, beneficiar COMUNA TOPLITA, proiectant Arh’e Tip Studio S.R.L. – urbanist coordonator arhitect Botezan Anca

A. TEHNICILE SI METODELE UTILIZATE PENTRU INFORMAREA SI CONSULTAREA PUBLICULUI:

In conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2701 din 30.12.2010 emis de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului pentru aprobarea “Metodologiei de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism”, s-a publicat documentatia Plan Urbanistic de Detaliu “CENTRU DE AGREMENT SPORTIV AL COMUNEI TOPLITA, JUDETUL HUNEDOARA” generat de terenul situat in satul Toplita, comuna Toplita, judetul Hunedoara C.F. nr. 60496, beneficiar COMUNA TOPLITA, prin urmatoarele metode de informare:

– s-a afisat anuntul pe site-ul si la avizierul Primariei comunei Toplita cu nr. 2189/17.08.2021;
– pe terenul care a generat PUD, prin grija beneficiarului a fost amplasat panou, din material rezistent la intemperii, completat conform Anexei 2 a Ordinului nr. 2701/2010, fiind mentinut pe toata perioada stabilita pentru transmiterea observatiilor si propunerilor; beneficiarul a depus fotografii care demonstreaza amplasarea acestuia in locatia stabilita;
– s-au notificat proprietarii parcelelor vecine pe toate laturile celei care a generat PUD; au fost transmise un numar de 9 notificari direct catre proprietarii parcelelor vecine; proprietari notificati: Tolas Marin, Angheluta Elena, Duduia Marcel, Talaban Dorel, Bobora Aurel, Murar Nicolae, Nedelea Antonela, Oncos Robert, Dumitrescu Sebastian;
– a fost publicat anunt referitor la documentatia de urbanism amintita in cotidianul Servus Hunedoara din data 20.08.2021;

– documentatia a fost disponibila pentru consultare pe site-ul Primatiei comunei Toplita la adresa www.toplita-hunedoara.ro, Informatii publice, Urbanism, Avize, autorizari si alte documente de urbanism emise de primarie.

B. REZUMATUL OBSERVATIILOR SI REZERVELOR EXPRIMATE DE PUBLIC PE PARCURSUL PROCESULUI DE INFORMARE SI CONSULTARE

Pe parcursul procesului de informare si consultare a publicului nu au fost depuse observatii, sugestii sau reclamatii cu privire la documentatia P.U.D. prezentata in acest raport.
Documentatia de urbanism intocmita conform legislatiei in vigoare contine urmatoarele avize solicitate prin certificatul de urbanism nr. 166 din 12.04.2021:

Nr. crt. Organisme centrale/teritoriale interesate Nr. si data aviz
1 Comuna Toplita 869/29.03.2021
2 E-Distributie Banat S.A. 08671082/06.09.2021
3 Plan de Amplasament vizat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Hunedoara  976/2021
4 Consiliul Judetean Hunedoara – Arhitect sef 19.326/02.12.2021

  Informarea si consultarea publicului s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, cu completarile ulterioare si conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare.
Raportul informarii si consultarii publicului fundamenteaza decizia autoritatilor administratiei publice responsabile cu aprobarea sau respingerea planului propus, in vederea respectarii principiilor de dezvoltare rurala durabila si asigurarii interesului general.
In baza raportului informarii si consultarii publicului, consiliul local poate solicita modificarea si completarea documentatiei de urbanism supuse aprobarii.

Secretar general,
Ceriseri Adrian Florin

Intocmit,
Muntean Adriana Georgeta


Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

În atenția locuitorilor comunei Toplița!

ÎNCEPÂND CU LUNA NOIEMBRIE 2021
OPERATORUL DE SALUBRITATE BRAI&CATA,
MODIFICĂ MODALITATEA DE COLECTARE SELECTIVĂ
PRIN ,, SACUL GALBEN ’’ PENTRU DEȘEURI DIN PLASTIC ȘI STICLE
ȘI ,, SACUL ALBASTRU’’ PENTRU DEȘEURI ȘI AMBALAJE METALICE.

GRAFICUL DE COLECTARE VA FI COMUNICAT ATÂT PRIMĂRIEI CÂT ȘI CETĂȚENILOR .